Microaspersia combină avantajele aspersiei cu un control foarte bun al debitului și al zonei udate. Este ideală pentru livezi tinere, pepiniere, culturi în solar, plantații de fructe de pădure sau zone unde frunza poate fi udată fără risc major de boală.În proiectele de microaspersie, alegem tipul de microaspersor (fluture, tip super, de ceață etc.), debitul și raza de acoperire, în funcție de cultură și schema de plantare. Calculăm presiunile și distanțele între microaspersoare, astfel încât fiecare plantă să primească o cantitate uniformă de apă.Sistemul poate fi suspendat (de pe coloană) sau montat pe țăruși în sol, iar proiectul include recomandări pentru filtrare, stabilizare și eventuale automatizări (electrovane, programatoare).Rezultatul este o irigare fină, uniformă și bine controlată.